Star Guardians din universul League Of Legends sosesc în București

Gamerii din București sărbătoresc lansarea noii povești Star Guardians în jocul League of Legends într-un mod inedit și creativ, cu un eveniment în cadrul căruia se vor desfășura activități sociale și interactive. Fanii jocului League Of Legends vor avea șansa de a participa la o petrecere tematică cu invitați surpriză, quiz-uri și jocuri atractive.

Creatori de conținut apreciați din comunitatea de League Of Legends din România precum Bogdan Techeș și AmyClaire vor întreține atmosfera, susținând diverse workshop-uri și oferind premii pentru participanți.

Ce sunt skin-urile Star Guardian din League Of Legends

Star Guardian este tributul Riot Games adus fetei magice (mahō shōjo), un gen anime care inspiră putere adolescentelor, arată importanța prietenilor buni și celebrează reprezentările autentice ale sinelui. Star Guardian este un univers alternativ vibrant care are în centru o serie de campioni tineri care pendulează între relațiile de la școală, pe timp de zi, și responsabilitățile pe care le au ca războinici magici, pe timp de noapte.

La 7 ani de la lansarea primei ediții, skin-urile din Star Guardian revin în titlurile League Of Legends, Wild Rift și Legends Of Runeterra. Prezentate în clipul „Return to Valoran” și clipul muzical “Everything goes on” , seria de înfățisări este condusă de Kai’Sa, care vine alături de alți gardieni cosmici precum Akali, Ekko, Syndra, Sona, Taliyah, Quinn, Nilah și Rell, Morgana și Fiddlesticks.

League of Legends, cel mai jucat joc MOBA pentru PC din lume, va lansa 12 skin-uri noi Star Guardian, o experiență narativă in-client intitulată Star Guardian: Another Sky, un nou campion (Nilah the Joy Unbound (ADC) și un event pass ce permite deblocarea de conținut exclusiv.

Jucătorii vor progresa, în League of Legends și Teamfight Tactics, într-o poveste captivantă de dragoste și pierdere, iertare și prietenie prin perspectiva unui nou grup condus de Akali și Kai’Sa. Prin finalizarea misiunilor în joc, ei își vor întări legătura cu diferiții Gardieni, deblocând recompense și descoperind noi povești pe parcurs.

Unde se va desfășura evenimentul și ce invitați va găzdui petrecerea

Fanii League Of Legends pot sărbători lansarea într-un cadru de petrecere, organizată chiar în mijlocul Bucureștiului, în parcul Herăstrau, în locațiile Tete-a-Tete și La Biblioteca.

Evenimentul are loc vineri, 22 iulie, începând cu orele 20:00. La intrare, fiecare participant va avea ocazia de a participa la un test, la finalul căruia va primi brățara corespunzătoare eroului cu care s-a identificat din Star Guardians.

Invitați precum Bogdan Techeș, IceManLucky, AmyClaire și zo0zix vor provoca participanții la o serie de activități, în cadrul cărora își vor testa aptitudinile și cunoștințele din universul League of Legends. De la orele 20:00 și până la 22:00 vor exista activități precum quiz-uri și vânătoarea de stele. De asemenea, AmyClaire și Zoozix le „vor citi în cărți” participanților, iar toată lumea prezentă va lua parte la un Treasure Hunt plin de surprize.

Evenimentul va continua cu un quiz găzduit de Bogdan Teches, iar cosplayerii vor putea participa la un concurs Casual Cosplay cu premii tematice. Tot evenimentul va culmina după orele 23:00, odată cu aprinderea „Mării de Stele” și în România.

Riot Game Impact Fund, organizația nonprofit a Riot,  va fi activă în timpul Star Guardian pentru a sprijini organizațiile nonprofit din întreaga lume, oferind jucătorilor mai multe posibilități de a se implica. În League of Legends, între 14 iulie și 15 august, Riot va contribui cu 20% din veniturile generate de Star Guardian Event Pass către Riot Games Social Impact Fund, în parteneriat cu ImpactAssets. Între 28 iulie și 29 august, Riot va contribui cu 100% din veniturile generate de Star Guardian Taliyah și de toate vânzările de bundle-uri către Riot Games Social Impact Fund.