#InterviurileBGW: Matei Psatta, TPS Engage: “Jocurile te învață să ai răbdare, să nu te mai grăbești atât de tare și îți arată consecințele în tot ceea ce faci”

Matei Psatta, cofondator al platformei TPS Engage care oferă soluții de advertising pentru ecranele digitale din cele mai importante orașe din lume, ne povestește despre primele interacțiuni cu lumea gaming-ului și cum vede evoluția acestei industrii în următorii ani. Matei a făcut parte din juriul Gaming Video Awards, competiția care în luna noiembrie a premiat cei mai responsabili creatori de conținut de gaming din România.

Apropo de Gaming Video Awards, ne poți povesti cum a fost experiența din juriu?  

Experiența de a juriza GVA față de competiții de advertising în care am mai participat e total diferită. Dacă nu ești la curent cu “pulsul” industriei, e foarte greu să poți consuma suficient conținut încât să înțelegi toate subtilitățile și referințele, așa ca nu poți judeca pe măsură. E ca și cum ai vedea un singur film Star Wars (Empire Strikes Back, să spunem) și ai încerca să judeci întreaga franciză în funcție de el, dar tu nu știi că exista prequels, sequels, 2 seriale animate, Mandalorian, nenumărate jocuri video, comic books și așa mai departe. Diferența principală e că acest puls se schimbă mult mai des în gaming decât în publicitate.

Care a fost prima ta întâlnire cu jocurie?

Mergeam la tata (n.r. Sorin Psatta) la agenție, la Graffiti, pentru că ei aveau calculatoare, iar noi acasă nu, și mă jucam Space Invaders. Probabil ăsta a fost primul contact, însă primul contact cu adevărat memorabil este cu jocul Doom, îmi amintesc foarte clar doom-ul ăla original.

Au ajutat jocurile la dezvoltarea ta personală? Apropo de abordare a jocurilor?

Enorm. Nu-mi dau seama dacă mi-am adaptat realitatea la jocurile pe care le alegeam sau invers, în sensul în care primele jocuri care m-au prins pe mine nu au fost neapărat cele de strategie, au fost shooterele, după aia am făcut switch-ul către strategie. Când am trecut pe jocurile de strategie am constatat că abordam și viață mai strategic, nu mai eram la fel de impulsiv pentru că jocurile te învață să ai răbdare, să nu te mai grăbești atât de tare și îți arată consecințele în tot ceea ce faci. Deci cu siguranță m-au impactat și îmi place să cred că într-un mod pozitiv, pentru că reușesc să fiu atent la mult mai multe lucruri simultan, nu o să îi spun multitasking pentru că mi se pare că e cam pretențios, dar o să spun „resource management”; m-a învățat să fiu atent și la resursele A, B, C, D sau dacă vorbim de roleplay game, să fiu atent și la health și la mană, un fel de class balance.

În afară de Doom ce jocuri ai jucat? Ce alte shootere?

Am fost generația Counter-Strike, chiuleam de la școală să mă duc la sala de net și să bat toată sala la Counter-Strike pentru că eram enervant de bun, tocmai că petreceam foarte multe ore în joc – Unreal Turnament, Counter-Strike, Quake: clasicele.

Nu m-a prins așa mult CS:GO, dar am jucat PUBG când a fost nebunia cu el și m-a prins puțin. Am început să joc Battle Royale odată cu lansare lui PUBG și am jucat până la Call of Duty: Blackout. Apoi am plecat și nu am mai avut acces la un device de gaming.

Apropo de internet cafe-uri, îți aduci aminte de o scenă care a făcut furori în internet cafe-uri?

Îmi amintesc că era un întreg eveniment de comunitate acolo. Eram clasa a 4-a sau a 5-a și chiuleam de la școală ca să mă duc la internet cafe să mă joc. Problema e că nu aveam bani, așa că puneam pariuri dacă pot să îi bat. Așa am devenit bun la Counter-Strike pentru că trebuia să fiu bun că să stau la sală. Nu puteam să mă duc să le cer bani alor mei, cât timp eu nu mă duceam la ore ca să mă duc să mă joc.

Deci primii tăi bani au fost făcuți în gaming?   

Să spunem că da, aveam și un buissness de Lost and Found pe care îl aplicam doar pe părinții mei. Mereu pierdeau chestii și le spuneam „dacă îmi dai 5 lei, ți-l caut eu prin casă și ți-l găsesc”, dar primii bani din afara imperiului familial i-am făcut la internet cafe-uri: „dacă te bat, îmi iei o oră”. Era că în filmul „In time”, cum tranzacționau ei timp din viața lor.

Spuneai mai devreme că nu prea mai ai atât de mult timp să te joci, dar când totuși ai timp, ce alegi să te joci?

Timpul se face până la urmă. Sunt clar mult mai selectiv față de cum eram înainte, pentru că timpul este mult mai limitat.

De exemplu, acum că m-am întors din Coreea, unde nu aveam nici laptop, nici PC, nici PlayStation și evident că era complicat logistic pentru că erau alte marketplace-uri, mă joc Baldur’s Gate 3 care a apărut acum în Eary Access. Mă bucur că lansarea jocului a corespuns cu întoarcerea mea în țară și accesul la PC. Așteptam jocul cu sufletul la gură.

Ai legat prietenii cu ajutorul gaming-ului?

Poate că nu chiar de termen lung, dar sunt în continuare în legătură cu mulți dintre ei pentru că mai avem chestia asta în comun. Tu poți să începi să te joci din copilărie cu ei, dar știi cum e viață, te duce în direcții diferite. Am rămas foarte apropiat de oamenii cu care am început să mă joc în viață mea adultă pentu că avem cam același timp de investit.

Dacă găsești pe cineva care are aceleași preferințe sau același timp liber ca tine este o satisfacție foarte mare să umpleți timpul ăla liber împreună, jucându-vă ceva ce vă place. Oamenii care au foarte mult timp liber duc jocul la un nivel competitiv, ca să își ia satisfacție de acolo. Eu nu mai joc competitiv pentru că nu am nici timpul și nici dorința. Atunci când joc vreau ca fiecare secundă să fie satisfăcătoare.

PC, consolă sau mobile? Ce ai alege și de ce?

Eu toată viață am fost pe PC. Evident, am jucat diverse jocuri pe console, dar peste 90% din timp am jucat pe calculator. Am avut și console, ultima consolă pe care am avut-o a fost un Xbox 360-ul, am avut Wii și Xbox. Am început cu PC-ul și cumva grupul de prieteni cu care mă mai joc tot pe PC sunt. Cross-platform-ul este o chestie care devine acum populară, că pe vremea mea nu era, deci trebuia să alegi în funcție de ce avea grupul de prieteni.

Cum o să îi prezinți copilului tău universul de gaming?

Ce îmi place mie extraordinar de mult la gaming este experiența în sine. Într-un fel, poți să trăiești în mintea ta, este comparativ cu a citi o carte – oricât ar suna asta a blasfemie. E clar o formă mai ușoară și mai la îndemână, dar îți poți construi un univers la fel de complex ca în literatură, cele două nu se exclud. Ăsta e motivul pentru care Baldur’s Gate 3 îmi place atât de mult, pentru că este o întreagă lume pe care tu o trăiești așa cum vrei.

Pe copilul meu l-aș duce foarte mult către zona de storytelling. Asta nu înseamnă că nu se poate juca și altceva, dar l-aș ghida în zona asta pentru că simt că mie mi-a oferit o perspectivă și beneficii dincolo de jocul în sine. Chiar îți poți imagina cum se simte un om într-un anumit context pentru că ai trăit o variantă dramatizată într-un anumit joc.

Ce vom mai juca în 10-15 ani în materie de jocuri – VR, AR, Standalone VR?

Cred extraordinar de mult în cloud gaming și în ce înseamnă viitorul nedependent de hardware.

E multă competiție pe zona asta și sunt atâția jucători (Google Stadia, Boosteroid, Playstation Now etc.), iar competiția este foarte bună pentru consumatori.

Inițial eram puțin constrâns pentru că era doar Google care băga la înaintare cloud gaming-ul, dar vin foarte mulți din urmă și asta e bine. Cred că o să evolueze foarte mult pe zona de subscription așa cum s-a întâmplat și cu muzică și filmele, deci cred că în viitor vom avea un abonament lunar la jocuri.

VR-ul se pretrează doar pentru anumite jocuri, cum ar fi Star Wars: Squadron sau jocuri experience driven, poate shootere. Sunt anumite jocuri care nu au nevoie de VR, dar este o nișă care va crește.

AR o să fie combinat cu mobile-ul exact cum a fost Pokemon GO. Cred că o să mai apară jocuri de genul pe AR, dar dacă vorbim de casual gaming ar trebui să fie mai bine reglementat pentru că este foarte addictive, cumva comparabil cu gambling-ul. Nu există educație în zona asta și cred că în următorii 5-10 ani vor interveni diverse autorități care să reglementeze casual gaming-ul pe mobile. Este foarte ușor să te apuci de joc și este foarte greu să te lași.

Apropo de expresia „nu avem timp”, dacă stăm să ne uităm puțin la cât petrecem pe casual gaming o să realizăm foarte repede că nu e atât de casual. Eu, care teoretic sunt din categoria hardcore gamer, în sensul în care cunosc și îmi place industria, cu siguranță petrec mai puțin timp jucându-mă ca un average casual gamer care petrece jumătate de zi butonând telefonul.