Racing League Romania BMW GT Challenge: Succes pentru Walk Racing într-o cursă tensionată pe Nurburgring

Campionul și vicecampionul sezonului precedent al Racing League Romania au debutat cu o victorie tactică în RLR BMW GT Challenge, în spatele acestora producându-se incidente între favoriții la titlu.

După o primă etapă spectaculoasă la Suzuka, plutonul din Racing League Romania a mai crescut cu alte cinci echipaje nou-formate, care au complicat ecuația bătăliei pentru puncte. Walk Racing a venit cu speranțe mari din primul moment, iar Mihai Șuțeanu a fost primul pilot care a coborât sub două minute și patru secunde pe turul de circuit în sesiunea de calificări. Cristian Berindea (Motul eSports) și Victor Nicolae (Aqirys Racing) nu au reușit să-l devanseze, ambii ratând ocazia de a exprima în doar 10 minute viteza pe care o dovediseră de-a lungul antrenamentelor din timpul săptămânii.

În schimb, a găsit zecimea esențială Dragoș Simion (Willi Motorsport), care a plasat mașina cu numărul 7 în pole position pentru a doua cursă la rând. De această dată a și plecat perfect, păstrându-și prima poziție pe tot parcursul secvenței sale de jumătate de oră, în pofida presiunii exercitate de Șuțeanu. În urma celor doi, încă de pe primii metri ai întrecerii a avut loc contactul dintre Nicolae și Berindea, soldat cu o pierdere majoră de poziții pentru cel din urmă, dar și pentru Tudor Mihai (Racelogic).

Berindea și-a croit apoi drum prin pluton, însă pierderea de timp era majoră și ținta realistă devenea locul al patrulea, cu puncte importante în clasamentul general. Victor Nicolae a revenit și el de pe poziția a noua pentru a-i preda mașina lui Alex Cascatău pe 3. La standuri s-a produs rocada la vârf, Walk Racing reușind să devanseze echipajul Willi Motorsport, care pentru a doua cursă consecutivă pierdea o poziție importantă în momentul schimbului de pilot. Sergiu Nicolae a ieșit în fața lui Cascatău, însă n-a durat mult până la duelul direct dintre cei doi piloți care se mai duelaseră în Cupa Logan (2015) și Romanian Endurance Series (categoria A2, 2018).

Un contact bărbătesc în primul ac de păr a fost urmat de trecerea lui Cascatău pe locul secund. În fața sa, liderul Victor Taraș își construise un avans de cinci secunde, iar campionul din Supercar Challenge a reușit apoi în trafic să se apropie. N-a fost de ajuns să dea și atacul, iar apoi oricum mașina Aqirys Racing a primit o penalizare pentru incidentul din primul tur și astfel poziția a doua a mers în contul Willi Motorsport. Această decizie a comisarilor i-a adus lui Sergiu Nicolae victoria în clasamentul licențiaților, în timp ce Sebastian Ola (Zecarul eSports) a fost cel mai bine clasat debutant.

Cu victoria de la Nurburgring, Walk Racing intră în grupul de frunte, în care Andrei Bechir a adus echipajul Motul eSports la sosire pe 4, iar Mihai Rusu și Cezar Toader (Textar eSports) au conlucrat pentru a urca până pe 5. Următoarea oportunitate de a strânge puncte importante va fi runda de la Bathurst, peste două săptămâni.