Interviurile #BGW / Alexandru Mazilu, Logitech: “Dacă copilul meu va alege să se facă gamer, îl voi încuraja să fie cel mai bun”

Inițiem o serie de interviuri cu oameni pentru care gaming-ul a fost dintoteauna o pasiune, un job sau un motiv de relaxare, jucându-se de unii singuri, împreună cu familia sau cu gașca de prieteni. Directori de marketing, cântăreți, jurnaliști, streameri, arhitecți, publicitari, dezvoltatori de jocuri – stăm de vorbă cu oameni din diverse zone profesionale, doar ca să realizăm, încă o dată, cât de răspândit este fenomenul gaming-ului în societatea noastră. Și să nu uităm că industria de gaming va atinge, la finalul acestui an, o valoare de 160 miliarde de dolari, mai mult decât industria filmului și muzicii la un loc.

Primul invitat al noii serii este Alexandru Mazilu, Head of South East Cluster în cadrul Logitech, unul din cei mai importanți producători de periferice din lume.

Cum ai descoperit jocurile video? Ai avut un moment revelator cand ai început să te joci?

Da, momentul revelator a fost când mi-am permis (mă rog, mama mea și-a permis să îmi cumpere) un calculator. Aveam în jur de 16 ani și am reușit să am un computer care mie mi se părea spaceship, dar el sărmanul era destul de în urma vremurilor sale. Îmi aduc aminte, ca mai toți oamenii care au trăit epoca cu pricina, că instalam Windows cel puțin o dată pe săptămână. 😊

Care a fost jocul video care te-a marcat și de ce?

Cel mai mult, iar când spun mult, mă refer la petrecut 14-16 ore de joc pe zi, m-a marcat Starcraft (Starcraft 1). M-a marcat pentru că jocul era fain, iar strategia a devenit genul meu preferat. În afară de asta, era super mișto că aveam rețea, puteam fi CONECTAȚI, era fantastic. Îmi aduc aminte și când am văzut prima dată clepsidra mov de la Internet Explorer și mesajul “Website found” mi s-a părut că m-am conectat cel puțin la International Space Station. După asta am avut o perioadă de Counter-Strike, dar s-a întâmplat mai târziu.

Cum au contribuit jocurile video în dezvoltarea ta?

E interesantă întrebarea iar răspunsul e complex. În primul rând, am învățat să “repar” calculatoare, pentru că am avut unul. Eram unul dintre cei pricepuți la depanat PC-uri, lucru care, evident, mi-a influențat întreaga evoluție ulterioară, mai ales profesional. Faptul că am dobândit cunoștintele despre PC relativ devreme mi-a deschis calea către primul meu job serios, după care de acolo totul a evoluat, spun eu, frumos și interesant. Și cu siguranță a contribuit la dezvoltarea unor părți de cognitivitate, inteligență emoțională, socializare.

Internet café-urile au făcut parte din formarea noastră, pentru mulți dintre noi fiind a două casă. Îți aduci aminte de un “headshot” care a făcut carieră? Ai amintiri frumoase din acele timpuri?

Nu doar că îmi aduc aminte, dar, fix înainte de a avea calculator și Internet acasă, m-am angajat “de noapte” într-o sală de net. Era chiar o sală de net în sensul de browsing, chat. Pe vremea aceea (m)IRC era la putere, iar aceasta este perioada minunată de care îmi aduc aminte atunci când mă gândesc la adolescență. Cam cum îți aduci aminte în general de liceu. Asta pentru că (și) pe vremea aia se construiau niste comunități absolut fantastice pe aceste platforme de chat.  Era complicat tare să obții o poză a unei fete, erau clasicele ASL PLS, trebuia să depui muncă multă. Headshot-uri la sală nu prea am în minte pentru că ulterior ne-am mutat sala acasă. Făcusem o rețea între blocuri, împreună cu câțiva prieteni, care, la un moment dat, avea în jur de 500 de calculatoare conectate. Era pe vremea când se formau rețelele de cartier pe care ulterior le-au cumpărat providerii mari de Internet.

Dar, ca să răspund concret la întrebare, da, îmi aduc aminte câteva last man standing-uri, cu sniper-ul în mână și 3-4 adversari rămași și meciul câștigat cu headshot-uri, din sniper, unele fără ținta pusă sau chiar din săritură. Astea erau EPICE.

Acum timpul nostru este foarte limitat, nu ne mai putem bucura de jocuri atât de multe ore așa cum o făceam pe vremuri. Când găsești timp să te joci?

Mă întristez aici (pentru că este foarte puțin timp). Și mă gândesc și la faptul că am tot ezitat dacă să îmi cumpăr un laptop de gaming sau nu, tocmai din pricina timpului disponibil și al costului unui laptop foarte bun. Un raport investiție/utilizare care ieșea prost, în orice perspectivă puneam lucrurile. Până la urmă am cumpărat următoarea cea mai bună variantă, un PlayStation la care, din păcate, mă joc maxim o dată pe săptămână. Aș menționa aici bucuria pe care ți-o poate aduce tehnologia și mă refer la servicii precum Stadia, care îți vor da voie să joci jocuri super recente, la rezoluții maxime, de pe aproape orice device.

Cu cine te jucai când erai mic? Au rezistat prieteniile din gaming până astăzi? Cu cine te joci acum?

Da, chiar au rezistat, în contextul erei în care trăim, în care suntem toți angrenați în job-uri, economie, familii. Dar atunci când există puțin timp pentru asta, da, am prieteni care-mi erau vecini de bloc, cu care mă joc și acum. E chiar un sentiment fain să îți dai seama de lucrul ăsta.

Consola, PC sau mobile? Daca ar trebui să alegi o singură platformă, care ar fi aceea și de ce?

Revin la punctul de mai sus; aș alege platformele de cloud gaming, cu tastatură și mouse de gaming. Cred că acesta este viitorul iar eu, în pofida vârstei care nu mă recomandă pentru asta, am fost și rămân un early adopter. Urmează achiziția unei mașini electrice și un abonament la un serviciu de tipul Stadia.

Există diferențe între cum au perceput copiii jocurile video în anii 90-2000 și cum le experimentează în ziua de astăzi. Cum îi vei / i-ai prezenta/prezentat acest univers copilului tău?

Am uriașul noroc de a fi unul dintre oamenii care au mai auzit din când în când și fraza “mai închide domnule calculatorul ăla, n-o să faci nimic cu viața ta”. Și totuși pare că lucrurile nu au stat tocmai așa. Motiv pentru care cred că, dacă le este prezentat corect, cu plusuri și cu minusuri, acest univers va avea rolul lui în dezvoltarea copilului. Am un băiat de 6 luni, nu îl voi păzi de tehnologie, de calculator, nu mai mult decât până la vârsta la care îi poate face rău fizic. Cred cu tărie că poți să devii orice, actor, gamer, om de salubritate, ideea este să fii cel mai bun în asta. Așa că, dacă copilul meu va alege să se facă gamer, singurul lucru pe care îl voi face va fi sa îl încurajez să fie cel mai bun. (Sper să nu îmi aducă cineva aminte despre vorbele astea peste 10-15 ani)

Pe lângă clasicele jocuri pe PC, console sau telefoane mobile, mai multe platforme încearcă de niște ani să ofere noi moduri de exprimare: standalone VR, AR, cloud gaming. Cum vezi viitorul jocurilor video?

Jocuri pe platforme cloud. Mai ales că zona de VR este mult mai solicitantă din punct de vedere al resurselor de care trebuie să dispună un PC. Motiv pentru care VR-ul nici nu a luat viteza pe care și-o dorește multă lume. Cloud gaming-ul este un fel de 5G (6,7,8 si ce-o mai fi), va elibera un potențial teribil al tehnologiei.